Poezie CUM CONDUCE DUMNEZEU

CUM CONDUCE DUMNEZEU



Pe o scară

milenară,

m-am suit

să văd şi eu,

cum conduce

Dumnezeu

lumea-ntreagă,

lumea care

Lui i-a fost

negrăit

de dragă.



Şi-am văzut

venind spre El,

dinspre Golgota,

un Miel ...

Miel blajin,

cu chip senin

şi de-atâtea

haruri plin.

Miel jertfit

în ceasul greu

pentru tot

păcatul meu.

Miel străpuns,

de Tatăl uns

să dea lumii

viu răspuns:



învierea

şi puterea

care vindecă

durerea!



Şi cum Tatăl

Se uita,

din cer sus

spre Golgota,

a văzut

nori grei de fum,

visuri mari

făcute scrum,

gânduri negre

de catran

şi iubiri

fără liman.



Şi-a văzut

din Nevăzut

pe-a planetei

noastre vatră

inimi reci,

inimi de piatră,

inimi triste

şi rebele,

fără nici-un dor

de stele,

fără ţintă-n

lumea mare,

şi uşoare

ca o pleavă,

inimi pline

de otravă,

şi avare

şi murdare!...



Inimi care

începeau

pe-Mpărat

să-L înfioare!...

De pe cruce

însă, iată,

se-auzi o voce:

- "Tată,

iartă-i, Tu,

de tot ce fac!

Pentru ei

sunt azi sărac

şi strivit

ca şi un vierme

să le dărui

slăvi eterne!"



Şi-n întregul

Cer atunci

izbucneşte

bucuria

care creşte!...

Stelele cântau

pe-orbite

imnuri noi

preafericite.

Şi eternele

porunci

deodată

se-avântară

din sublima

primăvară

către cele

patru zări

pe-ale dragostei

cărări.



*



Pe o scară

milenară,

înălţându-mă

prin har

de pe-al rugilor

altar,

am aflat

prin ce minune

Creatorul îndurat

lumea-ntreagă

o supune,

o înalţă

şi-o conduce

pe pământ:

MIELUL FRÂNT

jertfit pe cruce

care azi e-n Cerul Sfânt !

Însă mâine va veni

pe aripi de dor şi cânt

ca să-Şi ducă-n veşnicie

pe cei dragi

de pe pământ.