Poezie CRINUL

CRINUL



Unui crin bătut de vânt,

ce se pleacă spre pământ,

vreau, c-o lacrimă de dor,

să-i şoptesc uşor-uşor:



- "Crinule, iubirea mea,

nu privi la vremea rea,

ci priveşte-n ceasul greu,

printre nori, un curcubeu!



Semnul dragostei de Sus,

clipocit de la Isus,

ce mereu ne bate-n poartă:

ne inspiră şi ne iartă.”



Crinul mi-a răspuns discret

cu o voce de profet:

- "Ah, sunt singur printre spini!

Cu ce vorbe să-mi alini



rana care m-a lovit

şi adânc m-a ofilit!

N-am umblat nicicând hai-hui,

nu port blamul nimănui.”



- "Crinule, eu n-am un leac,

căci mi-e sufletul sărac.

Când trăieşti printre străini

poţi să plângi şi să suspini.



Dar te-ndrept spre înălţimi

către psalmii cei sublimi,

psalmii stelelor de sus

ce-L adoră pe Isus.



El purtat-a crengi de spini

între doi tâlhari străini.

Pentru cei răi S-a rugat

şi murind a înviat.



Sus, în cerul fără nor

El ne-aşteaptă cu mult dor,

cu nespuse răsplătiri

de-L urmăm fără cârtiri.”