Poezie Când ceasul s-a împlinit

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 86
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/872-c-nd-ceasul-s-a-mplinit]Când ceasul s-a împlinit[/url]

Când ceasul s-a împlinit



Când ceasul s-a împlinit

Conform Planului Salvării

Prin actul răscumpărării,

Mesia cel scump dorit

În trup şi sânge-a venit,

Sol de pace-al împăcării

Şi ai Săi, nu L-au primit.



Când ceasul s-a împlinit

Şi-n ceruri sus, a sunat

Pentru-al omului păcat,

Că timpul sfânt a sosit

Prin jertfă-a fi mântuit,

Şi-n sânge răscumpărat

Cei ai Săi, nu L-au primit.



Când ceasul s-a împlinit

Prin Duhul Sfânt şi putere

Lumii pentru mângâiere,

Domnul Hristos a venit

În corp uman dovedit,

Stăpân peste-orice durere

Dar ai Săi, nu L-au primit.



Peste-al veacurilor număr

Ce-au trecut atât de multe

Ca popor, în loc s-asculte

Că poartă un jug pe umăr,

Al păcatului, şi-l sufăr,

S-au răsculat prin insulte

Şi-nvinuiri cât mai multe.



Pân-la urmă, şi-n sfârşit

Ca şi pe-un răufăcător

I-au gătit cruntul omor,

La moarte L-au osândit

Pe-o cruce L-au răstignit,

N-au ştiut, că-I Salvator

Lumii întregi, Mântuitor.



Flavius Laurian Duverna

12 septembrie 2012



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Când ceasul s-a împlinit | Salvatorul.ro
meniu prim
Când tu te schimbi, prietenii tăi se schimbă și ei, fără să îți dai seama.