Poezie CINE SUNT?

CINE SUNT ?...



Mă trag din cel dintâi Adam,

dar mi-am schimbat spiţa de neam.

Oricum, nu cred că sunt erou,

ci-s păcătos, născut din nou.



Nu li-s vrăjmaş celor ce spun

că au maimuţa ca străbun.

Dar ştii tu Om cu chip de lord,

că părţile vor fi de-acord ?



Căci nicăieri n-am auzit

maimuţele să fi pornit

lui Dumnezeu să-i spună „Nu!”

cum omul deseori făcu.



Să-şi lase ele puii lor

pe-un vârf de pom ameţitor...

sau să-i arunce-n chip ciudat?!...

Aceasta nu li s-a-ntâmplat.



Nu şi-au făcut nicicând proiect

cu gând viclean, perfid, abject,

pădurea s-o prefacă-n scrum

şi-ai săi locuitori în fum.



Mă-ntreb smerit în duhul meu:

„De unde vin? Cine sunt eu?”

Sunt fiu al Tatălui ceresc;

Din El şi pentru El trăiesc...



Odinioară, cine-am fost?

Un rob sărman, făr-adăpost.

Dar astăzi merg, cu pas decis,

spre Ţara mea, spre Paradis...



Ieri, alergam după năluci...

Dar de pe dealul cu trei cruci

Isus, răbdând în chinul greu

ca Fiu de Om şi Dumnezeu,



El mi-a vorbit, m-a luminat:

„De crezi în Mine eşti salvat!”

Şi-un crin ceresc a înflorit

în gândul meu cel fericit.



Ce sunt acum? Un fir deplin.

Un strop de har şi de suspin.

Şi-atunci când Domnul va veni

în slăvi de vis cu El voi fi.



Răspunsul clar şi-adevărat

mi-l dă Cuvântul încercat

când pentru Mesia trăiesc

şi vechiul eu îl răstignesc.



Citiţi-I Cartea şi vedeţi

ce plin de har şi frumuseţi

e Domnul păcii, Crin etern

din care raze vii se cern.



Prin El mă-nalţ şi pot să zbor

pe-aripi de cântec şi de dor

spre Jubileul cel sublim

al Noului Ierusalim.



Prin Duhul Său cel bun şi blând

eu pot zidi cetăţi de gând

din care să-L ador mereu

pe Domnul Dumnezeul meu,



ca un boboc pe ram de-april

setos de-al ciocârliei tril,

ca raza soarelui senin

ce-aduce tuturor alin.

*

Eu nu-s mai mult decât un strop

de-ngrijorări ce curg potop.

Dar harul sfânt şi iertător

mi-i scut, povaţă şi izvor.



N-aveam nimic în mine sfânt

când ars de soare şi de vânt,

purtând povara mea cu greu

m-am reîntors la Tatăl meu:



„Decât al patimilor ciob

mai bine, Doamne, să-Ţi fiu rob!”

Dar n-am putut nici să vorbesc

când braţul Tatălui ceresc



m-a-mbrăţişat şi mi-a vorbit:

„Te-aştept de mult, o, fiu iubit,

la Jertfa sfântă din Calvar

să-ţi dau iertarea Mea în dar!”



Veniţi, prieteni dragi, acum

din tristul rătăcirii drum

în Casa Tatălui ceresc

unde toţi crinii înfloresc!



Şi unde îngerii în zbor

Îl laudă pe Creator.

Iar sfinţii toţi Îl preamăresc,

I Se închină şi-L iubesc.