Poezie O, CAT DE MULT!

O, CÂT DE MULT!



O, cât de mult aş vrea să fiu

o pasăre ce zboară!

Să port în mine dorul viu,

să scap de griji şi de pustiu,

şi de povară.



O, cât de mult aş vrea să am

o clipă de uitare!

Să uit că viaţa mea e-un ram,

din arborele lui Adam,

de-ngrijorare.



Ce mult aş da să fiu un nor

ce zboară în tăcere!

Să duc în mine stropi de dor,

să duc în lume tuturor

o mângâiere.



Aş vrea să fiu în noapte-o stea,

o rază de iubire.

Aş vrea să mă strecor, ca ea,

s-alung din inimi bezna grea,

şi-a ei mâhnire.



Aş vrea, în arşiţa de jar,

să fiu un vânt ce-adie,

ce-aduce-n vale ploi de har

şi lasă-n inimi câte-un dar

din veşnicie.



O, cât de mult aş vrea să fiu

o floare în grădină!

Să fiu sub cer un martor viu

şi pe nisipul din pustiu

o apă lină.



O, cât de mult aş vrea să cânt

ca pasărea mlădie,

să zbor, să las acest pământ,

să plâng la pieptul Celui Sfânt

de bucurie!