Poezie BATJOCURA LUI HAM

BATJOCURA LUI HAM



(După Geneza 6.20-27)



Noe- a fost, precum se ştie,

Om cu nobil carácter.

Într-o zi, sădise-o vie

(Poate-i cel dintâi vier!).



Strânse strugurii grămadă

Cu argaţii puşi pe spor

Fără a lăsa să-i cadă

Nicio boabă pe ogor.



Bucuria le-a fost mare

La al viilor cules.

Munca este sărbătoare

Când Îl chemi pe Domnul des.



Au venit la muncă fiii,

Toţi cei trei: Sem, Ham, Iafet,

Fiecare cu copiii.

Nimeni nu lucra încet.



Şi-au cules ei via toată

Strugurii s-ajungă-n teasc.

Sus pe coasta cea vărgată

Oile în tihnă pasc.



Soarele în zi de toamnă

Lin coboară spre-asfinţit.

Noe robii îşi îndeamnă

Până când au isprăvit.



A urmat apoi strivitul

Boabelor cu-al lor miros

Ca să curgă fericitul

Must în vasele de os.



Însă, mustul fermentase

Într-un timp neaşteptat.

Noe a băut din vase

Şi, ce credeţi, s-a-mbătat.



***

Când un sfânt păcătuieşte

Şi chiar cade neatent,

Lumea-ntreagă îl huleşte

Cu un duh efervescent:



„Aţi aflat voi astăzi ştirea

Dată-n televiziuni

Cum înşală omenirea

Cei ce stau în rugăciuni?...



Cum condamnă ei beţia,

Multe rele din popor:

Sexul, furtul, lăcomia!...

Dar ce fac în viaţa lor?



Hai, acum priviţi la Noe!

Iată-l cum s-a îmbătat.

Eu vă-ntreb: era nevoie

De-acest fapt de neiertat?“

*

Biblia e realistă

Nu-i înalţă pe eroi.

Adevărul ei rezistă

Doar prin Duhul vieţii noi.



Omul şi-a greşit cărarea.

Numai Dumnezeu e sfânt.

El ne-a dat prin har iertarea

În fărâma de pământ.



Doborât de pofta firii,

Noe, iată-l prăbuşit!

Patriarhul omenirii

Pentr-un ceas s-a rătăcit.



Dezbrăcându-se de haină

Şi fiind cam ameţit

N-a ştiut că Ham, în taină,

Trupul gol i l-a zărit.



Vai, cum nu i-a fost ruşine

Ne-nţeleptului de Ham!

Nu ştiuse el că vine

Un blestem pe-ntregul neam?!



Căci de când păcatul firii

A pătruns ca un microb

Toată fibra omenirii

E bolnavă ciob cu ciob.



Ham, ieşind apoi afară,

Spuse totul lui Iafet

Şi lui Sem. Când ei aflară,

L-au acoperit discret



Pe părintele lor care

Din beţie s-a trezit

Şi o binecuvântare

Pentru cei doi a rostit.



Dar pe Canaan, nepotul,

Noe crunt l-a blestemat;

Tatăl său stricându-i rostul,

N-a fost binecuvântat.



Canaan avea să fie

Mai prejos ca fraţii săi,

Condamnat la grea robie

Şi-apăsat de oameni răi.



Azi păcatul se răsfrânge,

Ca şi-atunci, din tată-n fiu.

Nu-l lăsa! Te va înfrânge

Şi vei plânge prea târziu.



Ca pe Noe te aşteaptă

Dumnezeu să te trezeşti

Şi să mergi pe calea dreaptă

Liber de plăceri lumeşti.



Noe sigur şi-a dat seama

De păcatul său hidos.

Dar avea să-i fie drama

Mărginită de Cristos.



Printr-un duh de pocăinţă,

Treaz, iertat de Dumnezeu,

El rostise-acea sentinţă

Ce-o-nţelegem azi cu greu.



Tatăl Ham era de vină,

Dar spre alţii s-a răsfrânt

Până când avea să vină

Domnul slavei pe pământ.



El batjocura şi blamul

Le-a luat asupra Lui

Ca să nu-i mai fie neamul

Sub osândă nimănui.



Trupul Său preasfânt pe cruce

A fost frânt şi dezgolit

Pentru-a ne putea aduce

Un veşmânt în sânge-albit…



El pe Golgota – ştim bine –

A murit ca blestemat

Ca să poată fi oricine

Veşnic binecuvântat.