Poezie OMUL RAZVRATIT

OMUL RĂZVRĂTIT



Duh amestecat cu tină,

Suflet cu trăiri astrale,

Din edenica grădină

Scos pe drumul cel de jale.



Creatoru-n ceruri plânge…

Omul şi-a uitat menirea.

Felurite arme-şi strânge

Să-şi urmeze răzvrătirea.



Tot frumosul din natură

Cu alesele-i valenţe

El l-a injectat cu ură

Şi cu mii de violenţe.



Scurmă zi de zi Pământul

Şi se-aruncă-n Căi Lactee,

Dar nu vrea din Cer Cuvântul

Şi-a iubirii orhidee.



Trage zi de zi la carul

Fărdelegilor globale

Şi dispreţuieşte harul

Cu a mântuirii Cale.



Nu vrea crucea din Golgota,

Ruga Mielului curată,

Împlinindu-i Legii iota

Din osânda grea să-l scoată.



Zi de zi aleargă omul,

Ca savant sau ca nemernic,

Să descopere atomul

Care-l face mai puternic.



Însă, care-i consecinţa?

Lumea de-astăzi cum arată?

A respins de mult credinţa

Ca un Babel de-altădată.



Se acoperă planeta

Doar de spini şi pălămidă.

Necredinţa şi vendeta

Gata stau ca să ucidă.



Mintea cea mai luminată

Nu pricepe Adevărul;

Lupu-i lup în lumea toată

Şi nu-şi schimbă decât părul.



În zadar prin educaţii

Se încearcă o schimbare:

Toate-s doar elucubraţii

Pe un drum către pierzare.



Trenul lumii e-n derivă,

Răzvrătire ne-ntreruptă,

Cu a sa locomotivă

Care-i firea cea coruptă.



Nu mai scapi de-a ei ruşine

Nici prin viaţa cea morală,

Nici prin crezuri şi doctrine

Care sunt o formă goală.



Dacă-n lume, cât trăieşte,

Omul n-are-o fire blândă

Prin Isus, care-l iubeşte,

Va fi veşnic sub osândă.



Răzvrătirea nu se duce

Ca o boală efemeră;

Numai Jertfa de pe Cruce

Mântuirea ne oferă.



Doar când firea-i răstignită

Prin a Domnului putere,

Scapi de viaţa răzvrătită

Şi primeşti a Sa-nviere.