Poezie Paştele Blajinilor

Ţintirim în liliac

Cu cruci strâmbe care tac,

Iar sub flori de stânjenei

Movile cu oameni grei;

Sub aducerile-aminte

Movile cu oseminte;

Sub cruci putrede,mai noi

Oameni ce nu-s printre noi;

Iar sub plăci şi monumente

Oameni ce nu-s în momente.



Ţintirime, ţintirime –

Neatinsele sublime

Sub pământ sunt îngropate,

Îngropate şi uitate.



Uneori, cu-o amintire,

Vine lumea să-şi admire

Crucile, movilele,

Preţuindu-şi zilele –

Izvorul suspinelor

În Paştele Blajinilor.

Se bocesc, se tânguiesc

Că în lumea grea trăiesc,

Tot se gem, se zbat, se plâng,

Nenorocuri că îi strâng,

Pizmuind cu gura lor

Liniştirea morţilor,

C-ar schimba-n ziua de azi

Zbuciumul pe-a lor răgaz...

Apoi, după ce-au bocit

Pleacă-acasă liniştit;

Apoi, după ce-au oftat

Pleacă-acasă-nseninat;

Doar un gând, mai neştiut,

Râde că s-au prefăcut.