Poezie Crucea stingheră

Crucea neagră-n ţintirim

Putredă, gheboasă,

Ne priveşte cum zidim

Îngâmfări de casă.



Nici cu dor, nici fără dor

Nu-i se strigă-n nume,

Doar priveşte râzător

Crucea înspre lume.



Crăpături ca ornament

Are peste sine –

Sărăciei monument

Fără de ruşine.



Singurică-ncovoiat

Visele îşi poartă

Şi cu văzul încordat

Trage înspre poartă.



Poate cineva-a veni

Într-o dimineaţă,

De uitare-a curăţi

Numele-i din faţă.



Însă nimeni n-a deschis

Poarta spre tăcere

Şi ea-şi plânge palul vis

Fără de putere.



Ci odată doar pe an

Cimitiru-nvie:

Se-mbluzesc ca pe tăpşan

Oamenii cu mie.



Ea priveşte – vagabond

Câinele cum cheamă,

Un surâs din mapamond

Să o i-a în seamă.



Însă nu a zăbovit

Nimeni nici oleacă

Cu cuvântul de-amintit

La crucea săracă.