Poezie NU POT TRAI, FARA ISUS
Vizualizări: 58
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/8780-nu-pot-trai-fara-isus]NU POT TRAI, FARA ISUS[/url]
NU POT TRAI, FARA ISUS
Purtam in suflet, o povara
Ce nu puteam s-o inteleg,
Si meditam, din zori, in seara
Pe care cale, sa mai merg?
Prin toate am trecut in viata,
Si am trait, bune si rele
Sila-mi era, si-mi era greata
De multe fapte, de-ale mele
Si, eram suprasaturat
De viata, mea dezordonata
Eram adesea suparat,
Voiam, sa fug de lumea, toata
Inima, parca imi spunea
Despre ceva, necunoscut
Plingeam, si sufletu-mi ofta
Doream, ceva ce n-am,mai vrut
Era, un sentiment, strain
Care nicicind, nu l-am simtit
Nu era fals, si nici hain
Si auzeam, un glas soptit.
Care parca, ma indemna
Cu relele, sa mai sfirsesc
Iar, inima mea, mult dorea
De toate, sa ma curatesc
Ca sa fiu bun, si sa fiu drept
Si milostiv, si iubitor
Din necinstit, sa fiu corect
Sa-l caut, pe MINTUITOR.
Eu, auzisem de ISUS
Dar, nimic n-am aprofundat
Stiam ca e la ceruri, sus
Pe, EL mereu l-am aminat
Credeam, ca este cale lunga
Pina batrin, voi fii si eu
Si timpul, are sa-mi ajunga
Ca sa-l primesc pe DUMNEZEU
Dar, nu a fost, cum am crezut
Sufletu-mi insetat,de dor
M-a dus, pe un drum necunoscut
Ca sa-l cunosc, pe-al meu pastor
ISUS CRISTOS, este PASTORUL
Pe care astazi, il primesc
Mi-a alinat, setea si dorul
Cu EL, de-acum, vreau sa traiesc
Vreau, sa-l iubescm cum niciodata
N-am, mai iubit, pe cineva
Si viata mea, LUI, i-o dau toata,
EL. este acum, salvarea mea.
Cu EL, adorm si ma trezesc
Stiu, ce-a facut EL, pentru mine
Si LUI, ma rog, si-i multumesc,
Ca s-a jertfit, sa-mi fie bine.
Curat, si pur, neintinat
Cu singe, mi-a spalat, pacatul
A vrut, sa fiu nou si curat
Nicicind, ca EL, nu va fii, altul
Ii multumesc, necontenit
Ca, a avut mila de mine
Si-n calea mea, EL a iesit
A suferit, chiar si rusine.
Ca sa ma scape, de pacate
Si vesnicia, s-o primesc
In locul meu, s-a dus la moarte
Din inima, ii multumesc
Comori, de mi s-ar oferii,
Si bogatii, de mi s-ar da
Fara ISUS, nu pot trai
De acum, EL este viata mea
Eu, cred in EL, ca este DOMNUL,
Care din moarte, m-a sacapat
EL, s-antrupat, si a fost OMUL
Care, murind, m-a cistigat
Si slava LUI,nemarginita
Va dainuii, in vesnicii
Si sus la cer ingerii, cinta
De, il urmam, eterni, vom fii.
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primNu privi la forța cotropitoare a întunericului din jurul tău; privește la Isus, și întristarea ta va fi preschimbată în bucurie!