Poezie Vine Domnul !

E-atât de-aproape Domnul, mai mult ca orișicând,

Iar noi cuprinși de somnul puternic și adânc,

Lăsat-am la o parte viața cea de sus

Și-n fericiri deșarte nădejdile ne-am pus.



Trăim conduși de ură, de pofte, de plăceri

Și scoatem din Scriptură ”îngustele păreri”

Căci par prea demodate și lumea-a evoluat,

Azi orișice se poate, nimic nu e păcat.



A noastră conștiință de mult a amuțit,

Cuvântul ”pocăință” e-atât de învechit;

Azi standardele lumii le luăm îndrumător

Uitând că El, Rabuni, e-al nost` Învățător.



Ajuns-am sclavii proprii, bolnavi și obosiți,

De patimile firii atât de chinuiți,

Iar sufletul suspină flămând și însetat,

De nemiloasa tină închis și sufocat.



Tânjim după viață când ea se stinge-n noi,

Se face dimineață și pumnii tot ni-s goi;

Ce roade vom aduce la Domnul când revine,

Când pasul nostru duce spre moarte și rușine?



E-atât de-aproape clipa și vine Izbăvirea

Când El întinde-aripa încoronând răpirea,

Iar cei ce vor rămâne de groază vor muri

Căci nu se poate spune durerea ce va fi…



Gândește-te, creștine, la traiul tău murdar,

Cât încă El te ține, cât încă mai ai har

Și schimbă-ți azi viața trăind spre slava Sa

Căci vine dimineața și-n ceruri vei pleca!



26 aprilie 2011