Poezie De ce? (1)

De ce e-atat de greu ca sa fi bun

Si la greu sa aduci o vorba buna,

De ce e-atat de greu ca sa renunti

La rautate si la minciuna?



De ce e imposibil sa zambesti

Cand prietenul tau o duce bine,

De ce firea pamanteasca adesea ne conduce

Si o lasam stapana peste sine?



De ce asa de repede ne enervam

Cand cineva ne spune adevarul?

Si-adesea cu urua amara ripostam…



De ce ne e asa de drag pacatul

Invelindu-l in eticheta alba

Lasandu-l sa para inocent , curat

Aruncandu-ne in el degraba?



De ce multi renunta la Isus

Fugind de turma si de Pastor,

De ce multi aleg singuratatea

Excluzandu-l pe El din viata lor?



De ce parinti de scumpii copii

Pe veci fi-vor despartiti in cer

De ce unii nu vor fi impreuna si-atunci

Bucurandu-se de locasul etern?



De ce sot cu sotie nu se mai inteleg

Iubirea dintre ei scazandu-le incet...

De ce fiecare isi alege propriul drum

Lasandu-si copii prada acestui infern?



De ce atata ingrijorare

Si-n Domnul ne este asa de greu sa ne-ncredem,

Cam repede ne lasam cuprinsi de disperare

Si uitam ca Isus ne este adevaratul prieten?



De unde-atata indrazneala

Cerandu-I Domnului mereu noi socoteli?

Cand Avraam de o sfintenie si buna purtare

Abia de indraznea sa vorbeasca cu El.



De ce avem o asa buna parere

Si ne credem atat de superiori,

Cand imparatul David se credea un vierme

In fata Imparatului Ostirilor.



E timpul sa punem piciorul in prag

Pacatul sa nu mai conduca

Sa actionam cat se poate degrab

Scuturandu-ne de praf si cenusa!



De-ajuns cate lacrimi aiurea-s varsate

Din cauza consecintei pacatului,

De-ajuns ca-n trecut ne-am hranit cu pofte desarte

Cu roscove de porci si scuipaturi.



Daca Isus va fi la carma vietii

Si va conduce El viata mea si-a ta,

Cu El ajunge-vom pe drumul frumusetii

Alungand acel “de ce” din mintea ta.



Amin.