Poezie Înariparea

Înariparea încă nu e zbor.

Înariparea e o deşteptare

A unei năzuinţi, a unui dor

Spre stele, spre Lumină, înspre Soare.



Elanul care încă-i speriat

Că înălţarea n-ar putea să fie

Cu pieptul de argilă rezemat,

Cu rugăciunea numai poezie.



Dorinţa de-a zbura, însă sfios

Crezul priveşte cerul dinainte

Mai calculând mişcări meticulos

Şi prezicând visările înfrânte.



Descoperirea fericirii, dar

Neîncrezătoare-n unele momente,

Plină de râvnă şi timidă iar

Cu un ecou de stea pe postamente.



Iar tremuriciul fricii de căderi,

Setea de jale pentru slăbiciune

Încă-ţi vorbesc de lipsa de puteri

Şi despre neputinţele minunii.



Aripile se zbat neregulat

Doar echilibru pasul tău să aibă,

Privirile iar laturile bat

Cătând vre-o umbră cu voinţa slabă.



Parcă n-ai vrea, dar trebuie să zbori

De vrei să fii în veşnica Lumină,

Căci de te mulţumeşti cu starea – mori

În cuvântări superbe de găină.



Ci dacă-ntreg te-apleci înspre avânt

Ce-ar rupe depărtările de zare

Peste târât de şarpe pe pământ,

Ai începutul Vieţii viitoare.



Realitatea de cuibar e-n jur

Şi fragede sunt aspiraţii încă...

Dar bat şi bat aripile mai dur

Până la saltu-n ceruri de pe stâncă.