Poezie Suflet de mamă (1)

Sub ploaia de frunze ce cad pe cărare,

Mă scutur uşor, îmi e frig şi mă doare,

Cu sufletul strâns, mă ascund în trecut,

Te zăresc, eşti un prunc încă-n braţe ţinut,



Au venit peste mine anotimpuri târzii,

Degeaba aştept fiul meu, ca să vii,

Ai plecat, te-ai desprins, ca o pasăre-n zbor

Şi te-ai dus pe-al tău drum, de tine mi-e dor,



Mi-e greu să privesc, m-ai uitat îndeajuns...

Nici nu vezi, nici nu ştii câte nopţi eu am plâns,

Cât aştept să îmi spui doar o vorbă... şi-atât,

Anii trec, dragul meu, ce-i pierdut, e pierdut,



Aş mai vrea ca să fii iar un prunc, să te-alint,

Sunt dorinţe şi gânduri ce zilnic mă mint,

Parcă ieri fost-am şi eu ca tine... În timp,

Te transformi întru totul şi fizic şi chip,



Neschimbată rămâne iubirea de mamă,

Ea plânge, se roagă şi nu ţine-n seamă,

Greşeala şi vorba-n mânie rostită,

Ea ştie să ierte fiinţa iubită,



Atâta-ar mai vrea azi sărmana, să zică,

„Mă rog pentru tine, să nu-ţi fie frică,

O mamă e gata mereu de jertfire,

Ea viaţa şi-ar da pentru fiu, din iubire!”



Sub ploaia de frunze ce cad pe cărare,

Mă scutur uşor, îmi e frig şi mă doare,

Cu sufletul strâns, mă ascund în trecut,

Te zăresc, eşti un prunc încă-n braţe ţinut,



Au trecut peste mine anotimpuri întregi

Şi te văd fiul meu... Într-o zi-ai să-nţelegi,

Când peste tâmple, ninsori vor veni,

Ce-i dorul de mamă, dar eu, n-oi mai fi...



11/09/2012, Barcelona