Poezie Bucuria Învierii (1)

S-a zguduit pământul, la moartea Ta Iisuse

Copacii, se-aplecase în semn de umilinţă,

Peste câmpii, covoarele de flori erau întinse

Simţind durerea morţii, de lacrimi fiind cuprinse,

Apoi, într-o tăcere s-au stins ca fără viaţă!



Doar omul crud, cu mintea-i devolească,

Se desfăta întruna sub crucea Celui sfânt

Dar când îşi dete duhul, fiinţa îngerească

Lăsând trupul de carne, luând slava cerească,

Atunci sau îngrozit, de tot ce au văzut!



Tăcerea, se-aşternuse luând a ei veşminte,

Copacii parcă trişti şi-au aplecat coroana,

Iar salcia bătrână cu lacrima-i ferbinte,

Plângea fără-ncetare, rostind fără cuvinte,

Durerea ce-o simţea de Cel ce-avuse rana!



Dar veni ziua a treia, cu-n licărit de soare,

O rază de lumină se coborâ de sus,

Pământul se mişcase lovit de o putere

Şi piatra de la uşă căzu-ta fără vrere

Se lumină-ncăperea, căci a-nviat Iisus.



Căci cineva din ceruri veni cu vestea bună

Să spună căci Acela ce a fost răstâgnit,

A înviat din morţi fiind El fără vină

Şi se-arată îndată , Mariei în grădină,

Spunând să ducă vestea că El a înviat.



Atunci, din nou natura sălta de bucurie

Iar florile-şi deschise petalele cântând,

Băte-au munţii din palme cuprinşi de fericire

Căci a-nviat Mesia din clipa de-adormire

Şi veşnic El domneşte pe tronul lui David.



Să ne-ntrebăm amice simţit-am noi durerea

Atunci când Domnul, muri-ta pentru om?

Apoi, a trea zi, simţit-am învierea

Acelui sfânt din ceruri ce a adus iertarea,

Şi stă de-atunci în slavă pe veşnicul Lui tron?



Uneşte-te-n cântare cu îngerii din cer

Şi cu natura-ntreagă să te uneşti, să simţi,

Căci pentru tine-odată venise sfântul Miel

Şi a creat o cale, având un mare zel,

Ca să putem fi şi noi în slavă cu-ai Lui sfinţi.

19.04.2011 14:11:32gl