Poezie A câta oară? (1)

A câta oară viaţă lui Hristos

aşterne iarăşi flori în ramuri vechi

şi cântă rândunelele perechi ?

Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.



A câta oară slava lui Isus

aduce iar zambile şi cicori,

un rai ce-mparte veşnic iar fiori ?

Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.



A câta oară spunem : A-nviat !

Şi ce-L ce-i viu, în zbor de ciocârlii,

te-aşteaptă iar între ai Lui să vii ?

Iar tu, tot sub povara de păcat.



A câta oară, în lumini de gând,

El vine iar, ca vântul printre brazi ?

Şi tu nu strigi : Rabuni ! şi nu cazi

ca să-I cuprinzi picioarele plângând.



A câta oară, seara spre amurg,

tu vezi către Emaus un străin,

un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.

Şi tu ştii pentru cine I se scurg.



A căta oară în cămara ta,

prin uşa ferecată cu zăvor,

străbate iar divinul Salvator ?

Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea ?



A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,

te-ndeamnă iarăşi : Nu fi ne-nţelept,

ci pune-ţi mâna-n rana Mea în piept !...

Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.



A câta oară El te-aşteaptă blând,

cu pâini şi peşti ca pe un ucenic ?

Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.

Cât vrei să te mai rabde ? Până când ?



A câta oară, ziua, spre Damasc,

se-arată o lumină-n jurul tău ?

Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău

să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.



Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,

Îl vei vedea... când va zbura spre Cer ?

Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.

O, vino astăzi, nu mai zăbovi.