Poezie În dimineaţa ÎNVIERII.

Nimic şi nimeni nu-L putu ţinea,

Pe Domnul în mormîntul gol şi rece,

Şi nici chiar moartea nu avea,

Putere ca s-ăL lege,s-ăL înece.



Şi-a arătat doar boldul s-ău mişel ,

Dorind să-L tragă-n bezna neagră şi adîncă,

Dar într-o clipă-ntr-o clipeală Dumnezeu

L-a înviat pe Fiul Său, dînd la o parte stînca.



Căci nimeni nu avu, nu are şi nici nu va avea vreodată,

Dreptul acesta de a fi mai sus ca Fiul Său,

Ce viaţa Şi-a supus-o pîn-la moarte,

Să împlinească voia Tatălui din cer.



Iar ce se petrecu în dimineaţa învierii,

O ştiu prea bine martorii aflaţi în jur,

Copacii din grădină, iarba, vîntul, roua dimineţii,

Văzură din mormînt un om înaintînd.



Cel ce a fost adus cu plînsete şi bocet,

De-acei ce nu au fost indiferenţi,

Şi-au pus viaţa-n joc ca s-ăL îngroape

Pe Isus Hristos al omenirii Salvator Preasfînt.



În ziua cea superbă şi măreaţă,

Isus păşi afară din mormînt,

Zîmbi şi ridică privirea către Tatăl,

Zicînd : “Am dus la bun sfîrşit lucrarea Doamne, sa isprăvit”!



Hristos a înviat !!!