Poezie Anticonfesională

Celor ce numai despart oamenii,

neavând cu Cine şi cu Ce să-i unească.



Prin sure sedimente

Depuse lung de vreme

Căutăm noi sentimente

Tot scormonind ca viermii.



Învolburând în minte

Să le pictăm ecoul

Zidim din oseminte

Trecutului, tabloul.



Închipuirea strânsă

În ipoteze slabe

Târăşte pe sub dânsa

Harnic, ciolane albe.



Cotrobăind prin basme

Cu visurile-n bale

Vedem – nişte fantasme:

Iau trăsături reale.



Strigăm: ”Descoperire,

Ce va întoarce-o lume!

Aşa a fost iubire!

Aşa sunase-un nume!”



Dar galopează anii

Încet sau cu viteză -

Alţii flutură ciolane

Şi-o nouă ipoteză.



Alţii încearcă Viaţa

Să o prefacă-ndată...

De îţi apare greaţa

De-aceste slute gloate.



Că-n tezele lătrate

Aduse în lumine,

Nu e nici caritate,

Nici cinste, nici ruşine!