Poezie Sărutul lui Iuda (1)

Noaptea trădării m-ajunge la oase

Cu-acel moment monstruos şi durut...

Poate şi bicele nu-s aşa dureroase

Decât vânzătorul, „frăţescul” sărut.



De-atunci generaţii trecură ca anii -

Timpuri se duc, iar vremuri noi vin,

Dar şi-azi ne-ameninţă iar Ghetsimanii

Cu vorba-n minciună, sărut cu venin.



Eşti ponegrit şi în pizmă şi ciudă,

Şi nici nu ştii pentru ce eşti bârfit...

Atunci între fraţi apăruse o iudă,

Azi numărul lor e cu mult mai mărit.



Dorindu-se-a fi mai presus şi mai mare,

Lingându-şi un loc mai aproape de şef,

În măduva oaselor tocmai te doare

Sărutul obraznic de diotref.



Respingi orice rău care dă peste tine,

Rezişti ca ostaşul la orice necaz,

Dar câtă durere şi câtă ruşine-i

Sărutul de frate stupit pe obraz.



Nu dai înapoi lighioane să fie,

Ispitele dure ţi le înfrângi,

Dar de la sărut împuţit de hâtrie,

Neputincios ca copilul doar plângi.



Nu se cutremură-n palma ta pala,

Vrăjmaşii doar urlă în faţă-n zadar,

Ci te doboară în jos ca şi boala

Sărutul depus de-un făţarnic murdar.



Te doare în minte, inima doare,

Cu spasme te strânge obida în gât

Când cineva obligând sărutare,

Îţi pregăteşte în mână-un cuţit.



Poate de asta în temple, creştinul,

Când se-ntâlneşte cu-un frate, e-atent:

L-înşfacă puternic pe-acela de mână,

Cu zâmbetul fals cercetându-l prudent.



Istoria tinde să se repete...

Dar noi şi de fraţi ne găsirăm un scut:

Ne salutăm serios, pe-ndelete...

Am renunţat la frăţescul sărut!