Poezie Cutremurul Învierii

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 56
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/8969-cutremurul-nvierii]Cutremurul Învierii[/url]

CUTREMURUL ÎNVIERII



(Matei 28: 1-6)



Zorii unei zile noi

început-au să apară

Liniştea domnea-n natură

atmosfera era clară

Împrejur cântau duios

sprintenele păsărele

Iar pe ceru-ndepărtat

mai erau vreo două stele.



Vântul diafan mişcară

iarbă, frunze de măslini

Unde proaspete veneau

din grădinile cu crini

Se părea că va fi calm

nu un ceas ci-o veşnicie

Dar s-a întâmplat ceva

ca pământul tot să ştie...



Brusc – un zgomot infernal

se-auzea în regiune

Se cutremura pământul

cu multă repeziciune

Iar mormântul ce ţinea

trupul Fiului Jertfirii

S-adeschis căci n-a răbdat

actul crud al răstignirii.



Piatra dură, uriaşă

s-a rostogolit îndată

Întâmplare ca aceasta

nu s-a mai văzut vreodată

Şi-a ieşit în trup de slavă

Cel ce-a pătimit nespus

Să îndrepte omenirea

spre luminile de Sus.



Unda şocului grozav

a ajuns în depărtare

Ca dovadă că puterea

ce-a făcut o deşteptare

N-a fost de la pământeni

ci din spaţii de Lumină

Unde stă pe tron Acel

ce poate să ne susţină.



Când văzut-au ce se-ntâmplă

femeile-nspăimântate

Au crezut că e sfârşitul

zilelor de Tatăl date

Dar fiinţa îmbrăcată

cu un strai dumnezeiesc

A rostit cu-n glas vioi

(glas puternic şi ceresc):



„Nu-i aici Învăţătorul

printre morţi nu-L căutaţi

Şi acest mesaj divin

pretutindeni să-l purtaţi

A-nviat din moartea cruntă

prin care-a trecut senin

Bucuraţi-vă la culme,

bucuraţi-vă deplin!,



S-a-mplinit şi profeţia,

s-a mplinit şi planul scris

Toţi acei ce Îl urmează

au acces la Paradis

Căci puterea ce L-a scos

dintr-o stare fără viaţă

Naşte-va, încă, minuni

şi în suflete de gheaţă,



El e viu; e-n plaiul sfânt

dar prin Duhul e cu voi

E cu toţi care-L slujesc

şi îmbracă haine noi.

A venit din veşnicie

să salveze fiinţe reci

Să le-aşeze paşii vieţii

pe curatele poteci.”



*****

Iar acum privind în urmă

la acel eveniment

Când s-a scuturat pământul

dând un sunet lung, strident

Ne cutremurăm la gândul

c-a fost chin de nedescris,

Că un fiu de Dumnezeu

în mormânt a fost închis,



Dar ne copleşeşte starea

unei bucurii imense

Ştim că nu mai moare Cel

ce ne dă trăiri intense

Ştim ce har trăim acum,

ce Lumină ne conduce:

E Lumina Învierii,

e Lumina de la cruce.



George Cornici/ 2 Aprilie, 2010





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Cutremurul Învierii | Salvatorul.ro
meniu prim
Ca și Numele Tău, Dumnezeule, și lauda Ta răsună până la marginile pământului; dreapta Ta este plină de îndurare. ( Psalmii 48:10 )