Poezie Când greu în viață o să-ți fie
Vizualizări: 66
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/897-c-nd-greu-n-via-o-s-i-fie]Când greu în viață o să-ți fie[/url]
Când greu în viață o să-ți fie
Și, prin încercări vei fi călit...
O, să ai atunci nădejdea vie
C-ai să devii curând desăvârșit.
Când greu în viață o să-ți fie
Și încercări veni-vor peste tine,
O, să ai atunci nădejdea vie
Că toate vin spre al tău bine.
Să ai mereu mintea ta trează
Și-n orice fel de împrejurări
Să știi că Dumnezeu vegează
Deasupra oricăror încercări.
Când greu în viață o să-ți fie,
Nu te plânge că-i prea greu...
Ci ai necontenit nădejdea vie
Și-ncredere totală-n Dumnezeu!
Zaragoza 08/09/2012
de Ioan Hapca (Ionică)
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primFiți răbdători în toate și mulțumiți-I Domnului chiar și în încercare, căci numai la El aveți salvare!