Poezie Povara mea,

Povara mea,



E grea povara păcatelor mele,

Ce azi mai apasă,pe umerii Tăi,

Dar Tu...,urci şi cobori cu ele,

Tu...,nicicând nu da-i înapoi.



Durerea o rabzi prin iubire,

Iar păcatul mi-l d-ai uitării,

Mi-aduci izvor de fericire,

Şi-mi,întinzi Mâna iertării.



Din marea,dragoste ce mi-o porţi,

Zăresc în palma Ta,chipul meu ,

Ce l-aI spălat prin sângele-Ţi,sfânt,

Ca astăzi să fiu,născut din nou.



Curg lacrimi...,pe-obrazul meu,

Când ştiu,ce mult Te-am întristat ,

C-am trăit,cum am crezut doar eu,

Iar Tu Isus...,atâţea ani mai aşteptat !



Doar dragostea Ta,mai are putere,

Păcatul,de-o viaţă lungă să-l spele,

Să şteargă,s-aline azi orice durere ,

Iertarea,s-o împartă printre stele.



Isuse,povara păcatelor mele,

Aruncă-le-n veci,în marea uitării ,

Paşii mei Tu,ţine-i la Tine pe cale,

Alături, să calc prin harul iubirii !



Cererile iertare,aici sunt atât de mici,

Dar la Tine...,iertarea e „marea iubire”,

Prin care, păcatul plătit-aI atunci...,

Pe crucea”GOLGOTEI” în... durere .



Printre lacrimi,vin să-Ţi mulţumesc,

Pentru ce ai răbdat,în dureri şi în chin ,

Ca eu azi, pe acest pământ să trăiesc,

Să Te laud şi doar Ţie să mă închin.





Doamne Ţie-Ţi mulţumesc,Te laud şi Te proslăvesc toată viaţa mea.



AMIN,AMIN !