Poezie Îndoiala (1)

El a zis femeii:”Oare a zis Dumnezeu…?” (Genesa 3:1)



Venind din abis,din al vremii aven,

Veninul cu semn de-ntrebare

Ce-a fost folosit şi de şarpe-n Eden,

Îşi cântă şi astăzi funestul refren

Şi numele său este “oare?”.



Crează confuzii,în asta-i expert,

Şi dând muşcătura fatală

În juru-i se pare că totu-i incert

Şi creşte,şi creşte ,şi creşte alert

Distrugătoarea-ndoială.



E valul ce sapă adânc lângă zid

Făcându-l apoi vulnerabil,

Şi-n breşa săpată atacă perfid

Iar crezul temeinic,durabil,solid,

Devine deodată…”probabil”.



E vierme ce umblă de zor prin pământ,

Credinţei muşcând rădăcina,

Iar planta crescută se-ndoaie sub vânt,

Îşi leapădă frunza,frumosul veşmânt,

Şi nu mai primeşte lumina.



Otravă,sau vierme,sau val ucigaş,

Venind sub orice-nfăţişare,

Un lucru e sigur, ne este vrăjmaş,

Să nu îl avem niciodată părtaş

Căci e din sămânţa lui “oare?”.



Măreşte-ne,Doamne,credinţa în noi

Când vin îndoieli şi ne-atacă,

Să stăm neclintiţi ca şi vajnici eroi,

Privind către Cer,niciodată-napoi

Spre lumea lui “oare?”şi “dacă?”.



Amin

Vulcan,29 martie 2011