Poezie Ceartă

Da! M-a certat spunând că e iubire.

Şi m-a împins ca să nu fac nimic.

Nu m-a lăsat să gust din prăjitură.

În numele unei idei din scris.





Vroia un gest ca de robire în iubire.

Vroia o admirare că rămâne în nimic.

El mă vroia doar fără prăjitură

Şi nu înţelegea de ce “aşa e scris”.





Credea că vor veni să strice în iubire.

Şi nu vedea că strică chiar şi el în scris.

Intenţia era în bine în mişcarea din vorbire.

Dar instrumentele nu erau flăcările… ochi divini.





Şi da! El îmi vorbeşte de iubire.

Vrea ca să mă calmeze în simţiri.

Nu vede că nu-mi dă nimic cu bine.

Când el citeşte pe un bob de timp.





Cel ce era nu mi-a adus vorbirea.

O stare minunată picura în prejma lui.

Vedeam prin el spre veşnicie.

În darul lui mă odihneam de negrul timp.