Poezie Când plânsul ...

CÂND PLÂNSUL...



Când plânsul greu ne copleşeşte

Nu suntem singuri; e cu noi

Stăpânul care ne iubeşte

Şi-n vremuri bune şi-n nevoi.



El ne-nsoţeşte prin pustie

Şi prin cuptor cu foc intens

Şi-n ceasul greu de agonie

Când totul parcă-i fără sens.



Când lacrimile vin şiroaie

Şi zbuciumul ne-a devastat

Când vine a tristeţii ploaie

Când oameni răi ne-au alungat,



Simţim prezenţa-I iubitoare

Şi ştim că singuri nu suntem

Când vine cea mai grea-ncercare

Şi când e zbuciumul extrem.



El şterge lacrima prelinsă

Pe-obrazul palid şi ridat

Simţim cum frâmântarea-i stinsă

De suflul Lui înmiresmat.



Iar îngerii trimişi din slavă

Ne protejează ne-ncetat

Să fie starea cât de gravă

Al nostru Tată-i minunat,



Căci nu ne lasă niciodată

Prin lume să ne rătăcim

De-aceea zicem: „Sfinte Tată

Te adorăm şi Te cinstim.”



gc/19 Martie, 2011