Poezie Nu lua seama la vorbeVizualizări: 65
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 09:05:44 BBCode: [url=/poezie/id/9090-nu-lua-seama-la-vorbe]Nu lua seama la vorbe[/url]
Nu lua seama la vorbe
*****
Nu-ţi pleca urechea, s-auzi ce se vorbeşte,
Să vezi, cine, ce, cât şi cum te preţuieşte.
Nu ciuli urechea când bârfa glăsuieşte,
Şti destul de bine, cât de tare otrăveşte.
Căci inima ta cunoaşte rana defăimării,
Ce amărăciune lasă gustul supărării,
Cât de sfâşietor e timpul întristării,
Şi cât de greu pui balsamul iertării.
Să ia seama bine la calea lui, fiecare,
Limba înţelepţilor aduce vindecare.
Şi-n fiecare inimă o rază de soare.
Nu lua seama la vorbe-nşelătoare.
Vorbirea de rău, e cursă primejdioasă,
E moarte vicleană, taie ca o coasă.
Bârfa-i momeala cea mai veninoasă,
Eu-lui tău îi aşterne o masă odioasă.
Se hrăneşte din mândrie şi supărare,
Defăimează perfidă, regrete nu are.
Nu-i pasă că răneşte şi inima doare,
Ea pe la urechi e perfidă călătoare.
Nu lua seama la cel care cleveteşte
La câte neadevăruri tot răspândeşte.
Nu lua seama la cel ce flecăreşte,
Opreşte bârfa şi n-o mai răspândeşte!
Limba rea, sufletul uşor ţi-l răneşte,
Şi-n ziua nevegherii te otrăveşte.
Dă amărăciune, cu moarte te loveşte
Ca un tăciune uşor înnegreşte!
Bârfa loveşte şi-n cel ce o lansează,
Numai adevărul sfinţire lucrează.
Vorbirea de rău, vicleană vânează,
Orice inimă, care nu veghează.
Nimic nu rămâne ascuns, nedescoperit,
Şi bârfitorul de bârfă ajunge rănit.
Bârfa din mândrie hulire a zămislit,
Omul de preaplinul de sine s-a smintit.
Închide-ţi urechea bine la orice zvon,
Pune-ţi rugăciunea vegherii tampon.
Nu-i da bârfei timpul tău plocon.
Să nu te-apuce scârţiitul din trombon.
Şi să nu te trezeşti trântit la pământ,
Căci bârfitorul aruncă vorbe în vânt.
Fii scump la vorbe ca un sfânt.
Urechile ţine-le deschise la Cuvânt.
Hrăneşte-te cu mana din Scriptură,
Umpleţi cu toţi psalmii, a ta gură,
Să se vadă sfinţirea în a ta făptură.
Iubire revarsă-n jurul tău peste măsură.
Să se taie aripile defăimătorilor,
Nici o clipă să nu laşi bârfitorilor.
Sădeşte-n inima tuturor semenilor,
Mireasma dulce şi blândă a florilor.
Tăcerea de multe rele te fereşte,
Dă-ţi timpul Isus, care te iubeşte.
De mântuire orişicui vorbeşte,
Bârfa din faşă, iute o striveşte.
Amin!
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primCăci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți, și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. ( 1 Petru 3:12 )