Poezie Ce-s pocăiţii?

Ce-s pocăiţii ?Sunt o sectă,

De ce să-mi bat capul cu ei,

Dac-ar fi fost pe calea dreaptă

Mergeau pe ea mai marii mei.



Dacă ei,care-au fost la şcoală

Au spus într-una că-i greşit

Credinţa noastră strămoşească

Să n-o ţin până la sfârşit.



Cine sunt eu să mă abat

De la ce alţii-au constatat?

Şi,să mă duc dup-un mic număr,

Care mă duce la păcat.



Apoi,chiar dac-aş zice astăzi

Că vreau să merg pe calea lor,

Voi fi tot restul vieţii mele

Batjocura vecinilor.



Vor spune despre mine-ntruna

Că minţile mi le-am pierdut,

Că nu mai merg cu Dumnezeu

Şi că-l slujesc pe belzebut.



Dar,parc-un frate de la ei

Cititu-mi-a în Cartea Sfântă

Că şi pe timpul lui Isus

Credinţa a fost prigonită.



Că,nici atunci,mai marii lor

Nu au vrut să se pocăiască,

Ba chiar cu pietre au aruncat

În cei ce s-au dus să vestească



Iubirea lui Dumnezeu arătată

Prin jertfa lui Isus Cristos,

Căci le-a plăcut ca să trăiască

Un trai murdar şi păcătos.



Dar,fericiţi nu au fost ei,

Ci,acei ce-au mărturisit

Pe fiul Domnului în apă,

După ce s-au pocăit.



De-aceea ,mă întreb eu astăzi:

"Ce-s pocăiţii?Sunt o sectă"?

O,nu,sunt oameni fericiţi

Ce-aleargă pe calea cea dreaptă.



Şi merg şi eu,şi hai şi tu !

Putem intra în veşnicie,

Căci Uşa Harulu-i deschisă

Să alergăm cu bucurie.



Că nu-s puţini aceia care

Au ascultat de Dumnezeu

Şi au primit mântuirea

Prin Cristos Isus,Fiul Său.

Amin.