Poezie Cand vine seara.

Când vine seara.



de:Bejenar Valentin



De ce când vine seara,

Și când norii,pe cer perindă,

Mă cuprinde întristarea,

Și moleseala?



De ce când plouă,

Sau chiar ninge.

Când suflă crivățul

Și-n gheață.



Capul cade între palme,

Și-n privire am doar ceață.

Și în suflet simnt fiorul,

Cum m-apasă.



M-apasă fiorul morții,

Fiorul sorții,

Fiorul celui frânt,

Și căzut pân-la pământ.



De ce mi-e inima împovorată,

Oare e plină de păcate ?

E plină ea de slăbiciunea,

Ce există azi în lume.



Nu înțeleg,nu îmi dau seama,

De ce-i așa de mare rana?

Și leac eu pentru ea nu știu

Dar oare,unde-l pot găsi?



Și meditând,ce o să fac,

Am scris o poezie,

Nu din pizma si mandrie

Ci toata lumea,azi să știe.



Sufletul mi-era pierdut,

Eram robul unui duh,

Ce mereu el ma robea,

Și doar răni îmi provoca.



Mă ținea încătușat,

În caverne încuiat.

Deși,eu eram în casă

La birou lângă fereastră.



Dar în ochii mei deschiși ,

De lacrimi,au fost umbriți.

Eu am înțeles,că-i rău,

Căci mă lăsa-i de Dumnezeu.



Dar m-am trezit,m-am pocăit

Și pe loc m-a fericit.

Duhul Său m-a liniștit

Și prin sânge am fost albit.



Nu sânge de țap sau vită,

Sau de-o biată turturică.

Ci cu sângele cel Sfânt,

Al Noului Legământ.



Ce la Golgota a curs,

Când în coastă a fost străpuns,

El,El Isus,robul Sfânt

Ce-a venit jos pe pământ.



Să ne spele de păcate,

Să ne scoată de la moarte.

Și să ne dea în dar ceva

Moștenire în casa Sa.