Poezie Tăcere (1)

De-ai vrea o clipă ca să faci tăcere,

să stai aşa, între pământ şi cer,

simţi-vei a veciei adiere

şi auzi-vei Glasul cel stingher,



al Mielului cel blând şi fără pată

cu ochii blânzi, de lacrimi încă uzi,

cum stă la uşă, ne-ncetând să bată

sperând că într-o zi ai să-L auzi.



Ce spune El e Vestea cea mai Bună:

El vine să te scape de-ncercări,

ţi-a împletit pe Golgota cunună,

dar nu de spini, de binecuvântări.



El vine să-ţi vestească libertatea

şi "anul de-ndurare" nesfârşit,

să-ţi dea să guşti de-acum din bunătatea

lui Dumnezeu, din cerul fericit.



El spune de-o cerească-Mpărăţie

în care eşti chemat să moşteneşti,

în timp ce tu mai scurmi, plin de trufie,

prin bietele gunoaie pământeşti.



Dar cum s-auzi această Veste Bună,

când haosu-i stăpân în viaţa ta?

Isus Hristos nu strigă din tribună.

Cuvântul Lui e-o şoaptă fină-abia.



De-ai vrea o clipă ca să faci tăcere,

fiinţa ta din haos s-o desprinzi,

vei auzi o şoaptă care-ţi cere

spre nemurire să începi să tinzi.



E-atât de simplu să-i răspunzi, cum cere!

E-atât de simplu împlinit să fii!

Atâta doar îţi trebuie: tăcere

şi sufletul se umple de-armonii...