Poezie Îndemnul credinţei (1)

Idemnul Credinţei,





Mi-aplec in faţa Ta, cu dor genunchii,

De câte ori, credinţa mă indeamnă să o fac,

Eu,las ca duhul sfânt să imi vorbească,

Pe cale, in lumină şi-adevăr să pot să calc.



Atâtea am de spus,Tatălui de fiecare dată,

Mă plâng şi-i cer aşa de multe până seara,

Crezând in El,ştiind că am in cer un Tată,

Nu pot să trec, fără să-i spun tot ce m-apasă.



El e singuru-mi ,adevărat prieten pe pământ,

In care cred şi inima oricând pot s-o descarc,

Doar de la El,din Mâna Lui iubire-am căpătat,

Căci El e Sfint,mi-arată totdeauna ce să fac.



E minunat când ştii,căci ai in cer un Tată,

La care poţi să-i, spui tot ce te-apasă azi,

El,cu iubire te ridică de fiecare dată.

De cuvântul şi cărarea sfinta,i-o urmezi.



Iţi mulţumesc iubitul meu părinte,

In toate câte-n viaţă,Tu m-ai invăţat,

Mi-ai dăruit,să am o inimă fierbinte,

De semenii, pe care Tu mi -ai dat.



Amin!