Poezie Două singurătăţi

Placate țipau:

Salvați statul!

Salvați Țara!

De pe stâlpi și pereți

și chiar de pe spatele de oameni...

Dar eu,

singurel,

îmi târam, îmi căram povara

Atât de

singurel muream,

mă stingeam...

Doamne!!!



Ziare răgușeau, șuvoi:

Salvați roada!

Să salvăm roada!

Să salvăm graminee ,

legume,

mașini și poame!!!

Iar eu,

atât de singur,

uitat de toți ,

îmi plângeam corvoada.

Atât de singur,

uitat de toți,

mă gâtuiam...

Doamne!!!



Preoți, păstori vociferă:

Salvați biserica!

Salvați credința!

Și te momesc s-o salvezi,

de la ecrane,

scene,

de la amvoane.

Iar eu,

părăsit de toţi,

îmi uram,îmi blestemam ființa...



Câci era prea greu pentru mine s-o duc

și voiam să mor...

Doamne!





Am strigat și eu naiv de singurătate:

Salvați-mă!..

Dar cine s-audă?

Toți salvează state,

biserici,

idealuri,

coroane...

Doar auzii cu inima,

pașii Tăi,

pe planeta asta udă

Cum veneai să salvezi,

pe-nsinguratul de mine,

singur, singurel...

Doamne!!!