Poezie Întoarcerea fiului rătăcitor

În ușă îmi bătură răspicat,

Eu am deschis și... stă un împărat.

”Se poate?” - M-a-ntrebat zâmbind ușor,

Iar eu încremenisem la ușor.

Mă înroșii ca gotca fâstâcit

Şi-l invitai cu glas împleticit.

El lumină-n apartamentul meu...

”Măria Ta!” - mă bâlbâii iar eu -

”Iertați-mă c-aici e-așa murdar,

Pe ici, pe colo am mai dat cu var...

Aş vrea apartamentul meu curat

Să îl cunosc şi proaspăt reparat...

Dar bani nu am, timp tot nu mai găsesc:

De dimineață veșnic mă grăbesc,

În seară vin cu somnu-n ochi de-acum,

În zorii zilei iar pornesc la drum...”

Tot îngăimând aceasta închircit

Așa rușine nu am mai simțit!



Atât de-urâtă casa mi-am văzut

De parcă părăsită fu demult:

Tapetu-i rupt, tavanul e crăpat,

Păienjeniș atârnă nemascat,

Chiștoace, sticle goale pe podele,

Cărți, haine se amestecă prin ele,

Pe masă, taburete, prin sertare,

Împrăștiate-s resturi de mâncare...

Ce rușinat și ce pierdut am fost

Lângă-Împărat stăteam umil și prost.



Dar El a zis: ”E greu singur să faci

Și reparație, și casa să îmbraci...

Hai regulă să facem, drag băiat!”

Și mânecele simplu-a suflecat.

Da... Împărat, odată Împărat!

L-așa ceva eu nu m-am așteptat:

El și-a dereticat, și-a reparat,

A reîmprospătat și a schimbat,

Iar eu doar scot din casă-mi zoi şi zoi,

Le duc, le-arunc la groapa de gunoi...



Iată şi tot. „Trăiește fericit

Nu-ți mai lăsa iar cuibul părăsit.”

Nici nu știam ce trebuie să spun:

Multe vroiam, dar glasu-mi este brun.



Deodată am văzut spre groaza mea

Că răni din palme-I proaspăt sângera!

L-am mai văzut rănit și-ndurerat,

Că în genunchi căzui ca secerat.

„Măria Ta, eu sunt al Tău supus!

De ce de răni nimica nu mi-ai spus?”

Și-am plâns... Rușine-atâta am avut

Cât nu-o avuse-i nici la început.



„Copilul Meu!” - mi-a spus El blând, duios, -

„Privește-n sus, nu te uita în jos!”

Îmi ridicai ochii cu lacrimi plini

De I-am văzut coroana că-i de spini.

L-am mai văzut bătut și schinjuit

Pe drumul ce spre mine a pășit.

Dar El zâmbi prin lacrimi bun și larg

Și-mi cunoscui Părintele meu drag!

„Părinte Sfânt, iartă-mi durerea Ta!”

Iar El, îmbrățișându-mă, plângea.