Poezie Cocoșul*

Cocoșul



După ce-au cântat cântarea,

Au ieșit ca să se roage.

Se întunecase zarea,

Ziua sufletul își trage...



Sub cupola cea albastră

Plâng și stelele, și luna,

Spre grădina cea sihastră

Petru cugetă într-una...



Au ajuns la rugăciune

Pe genunchi cu-Nvățătorul,

Petru-n gând din nou își spune:

M-a numit "Lepădătorul"...



Un cocoș o să vestească

Lepădarea mea de Domnul.

Dumnezeu să mă ferească!

Eu o să mă lupt cu somnul!



De ce mi-a vorbit El oare

Tocmai mie astă noapte?

Eu voi merge pentru Domnul

Și-n temniță și la moarte!



Și vorbind așa cu sine,

Niște facle vin să treacă,

Petru sabia își ține

Gata s-o tragă din teacă...



Luna luminează-n noapte

Niște chipuri cu-armătură

Ce veneau vorbind în șoapte

Toți cohortele văzură!



Undeva din dosul gloatei

Iuda vine și-l sărută,

Ucenicii-n urma faptei

Mai toți frunțile-și încruntă!...



Atunci a tunat în noapte

Un glas rece care-a spus:

Am venit pentru dreptate!

Cine-i dintre voi Isus?



Petru ca un arc se-ncoardă

Scoate sabia din teacă...

Iată-acum va da dovadă

Că nu-i va lăsa să treacă!...



Și lovind cu spada-n noapte

Vrând să-și apere Stăpânul,

Nu cu vorbe, ci cu fapte!...

Îl taie adânc pe unul.



Sângele-a țâșnit pe pietre

Că-i tăiase o ureche

Însă Domnul strigă: "Petre!

N-apela la firea veche!"



N-am nevoie-aici de arme

Căci am mii de îngeri roată

Ce-ar putea ca să răstoarne

Toată gloata adunată!



Și-atingându-se de omul

Cu urechea lui tăiată,

Dovedind că e Hristosul,

Îl și vindecă îndată!



Atunci străjile-narmate,

Surde,mute și flămânde

Ca un freamăt greu de gloate

Și cu sufletele crude,



Auziră mai cu seamă

O duioasă voce dulce

Ca o mamă ce își cheamă

Copilașul ei cel dulce:



Eu sunt Omul!... deci lăsați-i

Pe aceștia ca să plece!

Pe ai mei eliberați-i,

Nu-i loviți cu sânge rece!



Vin la voi de bunăvoie,

Deci luați-Mă pe Mine

Căci de ei n-aveți nevoie

Să n-aveți inimi haine!



Ei cu funii Îl legară

Ca pe-un făcător de rele...

Vântul șuieră afară

Peste crengi și rămurele.



Gărzile, pierzându-și urma

S-au învăluit în noapte...

Ce va face-acuma turma?

Petru iar vorbi în șoapte...



Urmărindu-L de departe,

Petru-ajunse într-o curte

Lângă focul ce se zbate

Se-ncălzea la flăcări mute...



Pe ISUS L-au dus în grabă,

L-au împins la judecată.

Gloata crudă, rece, oarbă,

Începură ca să-L bată...



Deodată, lângă Petru,

Peste crengi ce-aveau să ardă,

O femeie îl întreabă:

"Și tu ești din a Lui gardă?"



Eu? Ce vrei să spui, femeie?

Nu-L cunosc! Mă jur pe Ava!...

Nu știa că-n vremea-aceea

Petru o să bea otrava...



Și aprozii, și portarul

De trei ori îl întrebară,

El privind prin flăcări jarul

De trei ori se lepădară!...



Deodată de pe creste,

De pe poarta de intrare

Un cocoș parcă-l trezește

Începând a lui cântare...



Petru deșteptat în Duhul

Și cu conștiința trează,

Tresări scrutând văzduhul,

Speriat că nu veghează...



I-a trecut atunci prin minte

Vorba cu "lepădătorul"

Căci în două-trei cuvinte

Și-a trădat Învățătorul...



Îi țâșni din ochi de-odată

Lacrimi de căință-amară,

Ascunzându-se de gloată

Petru a ieșit afară...



Și a plâns ca nimeni altul

Vărsând lacrime amare

A avut dreptate Domnul

Când spunea de lepădare!...



Și-a cântat cocoșul iară,

Profeția se-mplinește,

Petru plânge trist afară,

Plânge-amar, se pocăiește!

.......................................

O! Ca Petru de-altădată

Mulți își leapădă credința

Cu rușine ei arată

Lumii noastre pocăința



Și sunt mulți ce-n rugăciune

Își declară vitejia

Dar se sting ca un tăciune

Când se-arată vijelia...



Când îi vezi în adunare

Zelul fals ce și-l arată

Rostind tare rugăciunea

Să-i audă lumea toată,



Mai să crezi că și la moarte

Ei vor merge prin credință

Și doresc să aibă parte

De ISUS prin pocăință.



Dar când vine încercarea

Și când intră lupu-n turmă,

Iau în brațe lepădarea

Fug ca Petru fără urmă!...



Când prigoana se-ntețește

Ei scot sabia din teacă

Arătându-și vitejește

Ce-s în stare ca să facă!



Dacă n-ar cânta cocoșul

Duhul Sfânt să-i mai trezească,

Ei ar strânge-n mâini paloșul

Gata-gata să lovească...



Domnul nu are nevoie

Ca să-L aperi tu prin spadă

Lasă lucrurile-n voie,

El vrea faptele să-ți vadă!



Vrea prin mărturie sfântă

Dacă cineva te-ntreabă

Tu fii tare și cuvântă

Pocăință-n lumea-ntreagă!...



Să fii torța care arde

Luminând în orice vreme

Luptătorul ce nu cade

Un creștin ce nu se teme!



Tu vestește învierea

Domnului ISUS din morți

Care-a smuls morții puterea

Și e viu în veci de veci!



Doamne, fă să fim statornici

Nu lepădători de Tine,

Nu fricoși și îndoielnici

Pentru vremea care vine!



Ca în ziua cea măreață,

Fiindcă-i gata ca să vie,

Noi să Te privim în față

Să-ți slujim și-n veșnicie!



Să nu dovedim rușine

Când mărturisim credința

Noi să Te-arătăm pe Tine

Să ne ținem pocăința!



Amin.

Aprilie.18 2010 - Chicago

add. Mart.15.2011



Va recomand sa cititi si poeziile Descendenta , Telefonul ,

Avortul , Internetul , Invelitoarea , Ce nu vede Dumnezeu... Barfa rea

Si multe altele de actualitate din volumul "LUMINITA"



Lasati si un scurt mesaj constructiv...

Multumesc!

Autorul