Poezie Betesda (1)

S-a strâns durerea lumii-n cinci pridvoare

Şi-atâtea boli s-au împletit aici

Că tot ce e în jur apasă,doare,

Şi viaţa nu-i decât o încleştare

De al speranţei palid licărit.



Speranţa e-n privirea obosită

Şi în auz,când nu mai sunt priviri,

Fiind spre scăldătoare aţintită,

Spre apa care stă încremenită,

Dorind vindecătoare unduiri.



Se-aşteaptă o atingere de-aripă,

Un val născut din apă şi din zbor

Şi-apoi,miraculoasă pentr-o clipă,

Apa primeşte pe acel ce-n pripă

Se-aruncă-n valul tămăduitor.



În locul de speranţă şi dorinţă,

În cor de vaiete abia şoptit,

Un om îmbătrânit în suferinţă

Stă trist,înlănţuit de neputinţă,

Pe-un pat părând şi el îmbătrânit.



În ani de suferinţă şi răbdare,

Acest însingurat al nimănui

A tot văzut în apă tulburare

Dar cine să-l arunce-n scăldătoare?

Nu-l însoţea decât durerea lui.



Privea,sperând,spre-a apelor oglindă

Şi-n lacrimi se scălda,neputincios,

Că n-avea cine mâna să-i întindă,

Când,lângă el,şopti o voce blândă:

N-ai vrea,de-acuma,să fii sănătos?



Eu,sănătos?Nimic să nu mă doară?

Să pot umbla din nou în jos şi-n sus

Cu patul meu luat la subsuoară?

Mi-e trupul zbor şi inima vioară

Dar nu din apă,ci...de la Isus!

***

Eşti în impas?Treci greu prin încercare

Şi baţi la porţi care se-nchid mereu?

Nu dispera,aşteaptă cu răbdare,

Căci uşa ta spre binecuvântare

O hotărăşte numai Dumnezeu.



Amin

Vulcan,15 martie 2011