Poezie Creaţie divină

Un univers al dragostei divine,

Eşti tu, fiinţă trecătoare, om,

Zidindu-Se în tine chiar pe Sine,

Creând un univers în fiecare atom.



Minune mare, tu, creaţie divină,

Plămadă vie şi măiastră-n grai,

Cu deget sfânt eşti modelat din tină,

Iubire ai în tine ca şi strai.



Te-învăluie ca mantie divină,

Iubirea oferită ţie-n dar,

Dumnezeiasca mână în ţărână,

Turnat-a dragoste şi... dor şi... har.



A pus în tine om, un dor de stele,

Un dor de-înalt, de cer, de infinit,

Din străfundul fiinţei tale,

Te răscoleşte dorul de zenit.



Adânci şi-înalte depărtări te cheamă,

Să zbori... să te avânţi în infinit.

E Dumnezeu! Deci ţine bine seama,

Tu caută-L pe Alfa care te-a zidit.



A arătat o dragoste divină,

Jertfindu-Se pe Sine pentru noi

Te cheamă astăzi şi pe tine

Primeşte-I dragostea-n şuvoi.



Nu refuza o dragoste măreaţă

E şansa ta! Primeşte-L azi pe El

Va transforma divin a ta viaţă

Şi vei avea un dor înalt şi-un ţel.



În arta dragostei zidire vie!

Eşti tu, fiinţă trecătoare, om,

Şansa nemuririi-ţi este dată ţie

Întoarce-te către cerescul tron.



amin