Poezie Mi-aduc aminte...

M-IADUC AMINTE...



Mi-aduc aminte foarte bine

Cum viața mi-a fost transformată

Când a venit Isus la mine

Cu zâmbete, priviri senine

Și chip ce nu-L uit niciodată.



Îm amintesc ce vorbă clară

Mi-a spus – și m-a atins cu mâna

Era la început de seară

Când stele începeau s-apară

Și-apoi să dea, în jur, lumina.



M-a dus, încet, într-o livadă

Și-am stat pe iarba verde, moale

Petale începeau să cadă

Și sufletu-a putut să vadă

Că mi-a deschis spre Cer o cale.



Mi-a explicat cu-așa răbdare

De ce se cere pocăință,

De ce-i nevoie de salvare

Din starea grea de nepăsare,

Cum să fiu tare-n suferință...



Vorbea cu-atâta pasiune

C-am fost pătruns de-ncredințare

Mi-a spus că am o misiune

Ce-i mai presus de rațiune:

Să fiu nu muc, ci lumânare.



Nu pot să uit evenimentul

Când înțeles-am ce-i iubirea.

De m-ar lovi din plin torentul

Ce har! Acum sunt pacientul

Celui ce-aduce NEMURIREA.



GC/7 Sept. 2012