Poezie E noapte rece

E noapte rece vântul bate

Cu şuieratul lui prelung

Şi din ecouri depărtate

Atâtea gânduri mă răpun.



Ce bine e să fiu acasă,

Să ştiu că am destul câştig,

Să nu mă chinu-e nici foamea

Nici să nu rabd pe drum de frig



Şi bun a fost cu mine Domnul,

C-ă nici nu ştiu să-i mulţumesc.

Cum l-aş primi, să ştiu că vine

Să-mi fie oaspete ceresc !



Şi-n jocul straniu de lumină

Al flăcărilor din cuptor,

Pe gene cade toropeala

Ca zvonul unui somn uşor.



Deodată, o bătaie-n poartă !

Tresar…E cineva pe drum ?

Mă uit la oră; e târzie –

Numai tâlharii umbl-acum.



Răsună iarăşi o bătaie,

Şi încă alte două, trei.

Îi strig atunci: ”cine-i acolo?

E cam târziu acum. Ce vrei ?”



Şi glasul de afară spune:

„vin dintr-un loc îndepărtat,

Umblat-am cale lungă astăzi,

Sunt ostenit şi s-a inoptat.



N-ai vrea căldura din înăuntru

Sa-o împarţi cu mine pan la zi ?

Ţi-aş mulţumi cum ştiu mai bine

Şi-n rugăciuni te-oi pomeni.



Primeşte-mă doar până mâine,

Că am înainte un drum lung.

Nai vrea din colţul tău de pâine

Să-mi dai şi foamea să-mi alung?



Mă strecurai lângă fereastră

Să-l văd prin geamul aburit.

Era urât şi plin de zdrenţe,

Era murdar şi obosit.



„Nu cer decât un colţ de pâine;

Uscat să fie, să mi-l dai,

Să dorm pe jos, pe-o rogojină.

Doar milă rogu-te să ai !”



Găndindu-m-am o clipă lungă,

Şi i-am strigat apoi răstit :

„Străine, du-te mai departe,

Aici nu-i han de găzduit.



Ce n-ai gândit mai dinainte

Unde-ai să dormi, ce-ai să--

mănânci?

E prea târziu sa-mi baţi la--

Poartă,

E prea târziu să mi te plângi !



Si-am auzit cum paşii-afară

Încet-încet s-au îndepărtat,

Până ce-n linişte doar vântul

A mai rămas stăpân pe sat.



Şi mulţumit, în patul moale

Am adormit atunci curând.

Dar am avut în noaptea-aceia

Un vis ce nul mai uit nicicând.



Parcă din norul de lumină

Domnul Isus se cobora

Şi-n casa mea venea sa-mi spună

Ce nimeni altul nu ştia.



Credeam că-mi va vorbi de bine,

Va lăuda tot ce-am muncit,

Dar S-a apropiat de mine

Şi trist, cu lacrimi, mi-a grăit:



„Prietene, am vrut azi noapte

Să înnoptez în casa ta,

Am vrut din pâinea ta la cină

Să iau un colţ ca partea Mea.



Şi mi-ai răspuns că pentru Mine

Tu n-ai nici pâine şi nici pat ;

Şi Mai lăsat în frig, afară,

Să plec flămând şi întristat.



Căsuţa ta nu era mică

Să-ncap şi eu să dorm în ea!

De ce n-ai vrut să ai la masă

Un ostenit în casa ta ?”



Şi m-a privit cu ochi umezi

Până ce norul l-a luat.

Am înţeles că El fusese

Pribeagul ce l-am alungat.



Trezit din somn de-nfiorare

M-am repezit afară-n frig,

Şi-am început în gura mare

Străinul înapoi să-l strig.



Dar vai, de mult plecase omul

În întunericul pustiu…

Doar vântul îmi spunea din--

Ramuri

Că mă trezisem prea târziu!