Poezie De credinţă nu mă las

DE CREDINŢĂ NU MĂ LAS...



De credinţă nu mă las

Chiar să pierd servici sau casă

Când mă aflu în impas

Domnul vieţii nu mă lasă,



Mi-a promis şi bine ştiu

Că-i cu mine-n orice vreme

El mă scoate din pustiu

Şi îmi spune: „Nu te teme!



Stau, convins, în Legământ

Şi atunci când vin prigoane

Nu mi-e frică de mormânt

Nici de intrigi sau capcane.



De-ar lansa ameninţări

Oameni fără teamă sfântă

Tot m-aş implica-n lucrări

Cu cei ce spre Rai se-avântă.



Sunt legat de Salvator

Prin conecţii cu har unse

Şi de-aş fi într-un cuptor

Sau cu braţele străpunse,



Tot cu El aş vrea să merg,

Pretitindeni, prin credinţă

De îmi spune să alerg

Împlinesc a Lui cerinţă.



Multe-au fost, multe-or veni

Pe cărarea spre Cetate,

Multe valuri vor mai fi

Dar voi sta-n integritate.



Crucea grea de-ar apăsa

Mai puternic ca ’nainte

Pentru Mire voi lucra

Cu un zel şi mai fierbinte.



Cum să părăsesc ce am,

Ce-am cules în luptă dreaptă?

Nu! Ci merg cu sfântul neam

Ştiu că Tatăl mă aşteaptă.



De credinţă nu mă las

Chiar de-ar fi să-mi ia viaţa

Orşicând, la orice pas

Vreau să-I văd Mirelui faţa.



gc/ 12 Martie, 2011