Poezie Trecerea unei mări

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 75
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/9290-trecerea-unei-m-ri]Trecerea unei mări[/url]

Exodul 14:19-20

Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.

El s-a aşezat între tăbăra egiptenilor şi tăbăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s-au apropiat una de alta.





De m-ar urmării duşmanul până în pânzele albe, ştiu că Stăpânul inimii mele poate descătuşa

Legăturiile indiferent de ce natură ar fi aceastea.

Nu doar o dată am avut în faţă o mare neşfârşită imposibil de străbătut,dar aşa cum poporul

Domnului a străbătut Marea Roşie tot aşa Dumnezeu a ordonat problemelor

Să strângă rândurile şi apoi să se despartă în aşa fel încât să pot trece

De partea cealaltă. Totuşi diavolul m-a urmărit de fiecare dată

Şi-mi striga dinapoi ‚’’Zidurile acestea vor cădea şi problemele,

De la cea mai mică până la cea mai dificilă, toate te vor înneca.

Vei fi a mea.’’.



Dar Dumnezeului lui Avraam, Issac şi Iacov a pus strajă înapoia fiicei sale. Şi zilele care au urmat, în timp ce reveneau lucrurile la normal ştiam că

Diavolul e înapoia mea dar nu îl mai puteam vedea, tot ce vedeam era calea

Pe care Dumnezeu a netezit-o înaintea mea, nu auzeam decât tăcerea

Problemelor pironite în zidul din stânga şi din dreapta.



Elohim, Tu Prea Sfânt Tată, nu sunt vrednică să îţi pronunţ nici măcar numele

Dar cu toate aceastea m-ai învăţat că în Tine pot să îmi pun întreaga

Credinţă a mea şi eşti Singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat. Înaintea

Lumii recunosc autoritatea Ta, recunosc că Tu ai pus în repaus problemele

Ce spumegau în mulţimea în care fierbeau, tot tu ai împărţit marea mea de probleme

Şi m-ai susţinut, ai făcut pereţi muţi din tot ce mi se împotrivea

Şi i-ai pus la dreapta şi stânga mea arătându-mi direcţia spre care trebuia

A porni. Ai făcut aşa pentru a le arăta tuturora că Tu nu-ţi uiţi copii,

Inima Ta nu găseşte plăcere în necazul celui sărac şi tu nu laşi

Să moară de foame văduva. Iahve, Creatorul, Judecâtorul şi Mântuitorul meu, înaintea Ta

Mă voi închina fiindcă am văzut în deşert mâna Ta acoperindu-mă, m-a

Hrănit, m-a adăpat şi m-a îmbrăcat. Mă cutremur când văd măreţia Ta şi credincioşia

Pe care o ai faţă de rasa umană care uneori uită a fi recunoscătoare.



Rabi, nu ştiu decât ce Tu mă vei învăţa şi Rabi, arde tu cărţile cu învăţături străine din inima mea

Şi să nu rămână de ele nici măcar pulberea. Învaţă-mă înţelepciunea,

Comorile pe care să le vreau să fie acestea: înţelepciunea, cumpătarea

Şi controlarea limbii căci tot Tu m-ai învăţat că aceasta poate mângâia

Ori ucide pe al meu apropiat. Rabi, învaţă-mă să mă îngrijesc de templul în care în mila Ta

Ai revărsat Duh Sfânt spre a mă învăţa.



Ava, primeşte-mă ca pe o fiică a Ta;

Ştiu prea bine că nu am făcut nimic pentru a merita

Tratament preferenţial însă ce doresc eu de fapt este să învăt la picioarele Tale

Să îmi construiesc cu propriile mâini casa, să îmi cunosc locul în lumea aceasta

Şi cel mai important să îndrum pe alţii pe calea Ta. Dar a propovădui nu este atât de simplu pe cum ar părea,

De aceea învaţă-mă răbdarea şi dragostea, un duh potolit să am. Ava, să nu cunosc ce e aceea mândria.

Tot Tu Rabi m-ai învăţat că dezmierdările sunt înşelătoare şi frumuseţea

Este deşartă dar o femeie temătoare de Dumnezeu este de lăudat.

Adonai, ascultă ruga mea: depărtează de limba mea neadevărul şi patima,

Ajută-mă să stăpânesc peste cea din urmă şi inima mea

Să îşi găsească desfătarea în legea Ta.



Stăpâne, stăpâneşte Tu peste tatăl meu, mama mea, fraţii mei, surorile mele şi toţi ai lor ca astfel să cunoaştem mila, ajută-ne Stăpâne să avem mintea

Limpede şi să nu ne pierdem în înţelepciunea veacului acestuia

Căci ştim prea bine că înţelepciunea acestui veac e nebunie.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Trecerea unei mări | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferește-te de basmele lumeși și băbești. Caută să fii evlavios. ( 1 Timotei 4:7 )