Poezie Când spui "femeia"

Când spui "femeia"





Când spui „femeia“, ai spus „mama“, și-ai spus „soția“, „fiica“, „sora“,

și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora,

și-ai spus iubirea, și căldura, și frumusețea fără care

ar fi-un pustiu, și-ar fi-o durere, și-ar fi-o tristețe tot sub soare.



Ce gol și ce singurătate era în cele șase zile

când nu era în rai femeia pe toate luminându-i-le,

iar când a fost făcută dulce, ca dintr-un vis, ca dintr-o rană,

ce minunată întregire le-a dat ființa diafană.



E-adevărat că prin femeie a mai venit și întristarea,

dar fără ea n-ar fi viața și n-ar fi binecuvântarea,

n-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor sau lacrimă sub stele

și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?



Să-L binecuvântezi pe Domnul și mulțumește-I c-a făcut-o

iar fața mamei și-a soției adie-o dulce și sărut-o

pe fruntea sorei și-a fetiței, fă semnul binecuvântării

cu mângâierea cea mai sfântă a bucuriei și-a cântării.



N-o întristați, ci mângâiați-o și ajutați-o cu iubire

să-și ducă sarcina și crucea frumos și ea spre mântuire

căci când ea plânge toate, toate sunt chinuite și-ntristate

iar când zâmbește ea, ce cântec și ce lumină vine-n toate.



...Fii binecuvântată dulce și scumpă mamă și soție

și sora și fetița noastră, fiți fericite pe vecie

cu lacrimi sărutăm obrajii și ochii voștri-n sărbătoare

și-ntreaga dragoste ne-o punem pe-al vostru suflet ca o floare.



AMIN