Poezie Judecata lumii

Ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este

datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?

Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu.

1Cor. 5.12,13.



Atâţi creştini ne-am adunat la adunare

Şi târâirăm lumea la Isus,

De I-am strigat:”Isuse, ea e mare

Bolnavă căci păcatul nu şi-a spus!”



Isus, tăcând, cu-un deget de la mână

Scria atent nu ştiu ce pe ţărână.



Noi ne-am aprins:”Priveşte-o - e o târfă

Nu are nici estetic, nici moral;

Acesta-i adevărul, nu e bârfă

Că ea trăieşte-n rău şi amoral!”



Isus tăcea şi fară vre-un cuvânt,

Nu înceta să scrie pe pământ.



„Dar ea, Isuse, este păcătoasă!

E egoistă de n-are hotar...

Ba încă s-a fălit lăudăroasă,

Iar ochiu-i pofticios şi e avar!”



Isus tăcea ca văzul unui orb

Şi tot scria cu degetul pe glob.



„Dar, Doamne, - am strigat – e ateistă,

E şi beţivă, hoaţă de nespus,

Hidoasă e, şi proastă, şi artistă,

Căci sufletul şi-l ţine bine-ascuns!”



Isus s-a-ntors şi a privit în mine...

Eu am fugit...

Mi-a mai rămas ruşine...