Poezie Mărţişoare (1)

Două boabe, două flori,

Mărţişoare, mărţişoare...

Ce-ar fi vrut două culori

Să ne spună nouă oare?



Ce-nţeles, ce conţinut

Veacurile perindară?..

Să pornim ce început

În oricare primăvară?..



Ipoteze-s poate mii,

Fiecare-şi au temeiul...

Eu răspund la-ai mei copii

Că frumos e obiceiul.



Ce-aş mai spune, ce să zic,

Cum să formulez o glie,

Legănarea unui spic

Ori cuvântul din poezie.



Două stele de pe piept -

Una albă, roşie altă,

Un răspuns preaînţelept

Ca doi ochi de prunc aşteaptă.



Nu-s ambiţii de cununi

Ce stâlcesc barbar lumine,

Un poem de la străbuni

A ajuns până la mine.



L-am primit butucănos

Şi în inimă, şi-n minte:

„Obiceiul e frumos,

Voi purtaţi-l înainte.



Dacă vă vor întreba

Copilaşii voştri-n viaţă

Pentru ce aşa şi-aşa

Mărţişorii se agaţă,



Voi spuneţi-le duios

Precum mi s-a spus şi mie:

„Obiceiul e frumos –

Frumuseţea-i bucurie!”

1 martie.