Poezie Puiul (2)

Puiul



Intr-un ungher, statea retras si tremura un ghemotoc,

Atat de mic era in glas si avea un pic de cioc.

Dintr-o data, cu viteza ce il duce tot mai sus

A inceput sa se inalte si de langa pom s-a dus.



Parea ca nu-i mai plange fata si avea aripi de vis,

Se ridica apoi ca fulgul tras de o mana din abis.

De unde eu priveam plecarea am vazut metamorfoza:

Cu un tremur cat de dulce a marit dublandu-si doza,



De putere pana-n clipa cand din bietul ghemotoc,

A zburat plin de nadejde chiar o pasare in loc.

Intr-o mandra zi cu soare a-nceput sa-si aiba jocul,

Cu al zbaterii splendoare cand privii eu ghemotocul.



Atunci stiui, de ce mereu, prins de-al treburilor zi

N-am vazut ce frumusete a creiat aici a fi,

Cel ce marea o-mblanzeste, Cel ce chipul Isi pastreaza,

Si intr-un sfarsit de somn, ne arata ce urmeaza.



Si luand in mana puiul, mi se paru ca e frumos.

Am stiut ca il crease, Domnul nostru aicia jos,

Fara piese complicate. Un pui se-nalta iute-n sus,

Sfidand legile creiate, simbolizand el pe Isus.



O putere si o forta ne sustine rand pe rand,

Este Tatal Creatorul, ce-a creat acest pamant.





Amin