Poezie Om al durerii (1)

Om al durerii,obişnuit cu suferinţa,

De mic copil crescut-ai smerit şi umilit,

Nu ai fost învăţat de înţelepţii lumii,

Dar,de la Tine,toţi ştiinţă au primit.



La vârsta când copii-şi trăiesc copilăria lor,

Alături de părinţii lor cei pământeşti,

Tu singur ai intrat în Templu

Mulţimilor de oameni ca să le vorbeşti.



Ai spus că azi s-a împlinit Scriptura,

Că Duhul Domnului e peste Tine,

Că Te-a trimis ,în lume să vesteşti,

Eliberare de sub robiile străine.



Tu ai adus tămăduire-n inima zdrobită,

Ai dat,din nou,vedere celor orbi,

Ai dat tămăduire inimii-ntristate

Şi ai eliberat pe cei ce erau robi.



Dar nu credeau că un om fără titluri,

Fiul lui Iosif,cel neînsemnat,

Putea să scape omenirea-ntreagă

De sub robie şi de sub păcat.



Şi astăzi oamenii primesc Cuvântul

Şi-aleargă să-i asculte doar pe cei vestiţi,

E bine şi aşa,dar poate Dumnezeu alege

Să-ţi vorbească şi prin cei smeriţi.



Nu te uita la cel ce îţi vorbeşte,

Ci uită-te doar înspre Dumnezeu,

Căci El e Cel ce echipează

Pe fiecare om cu Duhul Său.



Noi credem în Cuvântul din Scriptură,

Indiferent de cine e rostit,

Că este-un Împărat care-a venit să moară

Şi ,cine crede,are păcatul ispăşit.