Poezie Ți-aduci aminte, mamă ...

Ți-aduci aminte, mamă,

de vremea fericită,

când mă țineai pe brațe

că păru-mi sărutai ?



Când nu aveam în lume

ființă mai iubită,

nici ochi mai plini de farmec,

și nici mai dulce grai ...



Ți-aduci aminte mamă,

când păru-mi sărutai ?



Ți-aduci aminte, mamă,

cum te țineam cuprinsă,

să spui cu mine seara

duioase rugăciuni ?



Și cum în nopți de veghe,

sub candela aprinsă,

lăsai să-ți cadă lacrimi

pe-o carte din străbuni ?



Ți-aduci aminte mamă,

ce sfinte rugăciuni ?



De-atunci trecură anii

ca frunza scuturată

și-au troienit să-mi stingă

credința de copil.



Dar într-o zi de taină

scânteia de-altădată

s-a prefăcut în soare

și-n albe flori de-april ...



urcând pe-o nouă treaptă

credința de copil.



Dar ochii tăi par astăzi

acoperiți de ceață

și mă privesc cu teamă

ca niște ochi străini.



Și caut ochii mamei

să-i văd din nou în față,

cum mă priveau odată

de duioșie plini.



Dar ochii tăi par astăzi,

ca niște ochi străini.



O, vino iarăși, mamă,

de brațul meu cuprinsă,

să-ngenunchem alături

ca-n vremea ce s-a dus !



Și vom simți în suflet

o candelă aprinsă

ce ne va duce-odată

în țara lui Isus !



O, vino, astăzi, mamă,

cu mine la Isus !