Poezie CEASUL ÎNTÂLNIRII

CEASUL ÎNTÂLNIRII



Când mă gândes la ceasul întâlnirii

Cu Cel ce a trecut prin chinul răstignirii

I-aduc recunoştinţă că s-a-ndurat de mine

M-a scos din mediul tendinţelor meschine

M-a sigilat cu Duhul ce-ntruna mă ghidează

Să pot să am, constant, o conştiinţă trează.



Privirea ce mi-a dat-o a fost cuceritoare

A-nlăturat din mine durerea arzătoare

Simţit-am fericirea chiar din acea secundă

Simţeam că-n El fiinţa-mi poate să se-ascundă

Am fost iluminat şi mi-am venit în fire

Şi mult s-a dezvoltat speranţa mea subţire...



O, câte satisfacţii trăit-am de atunci!

Văzut-am ce produc cucernicele munci

Nici un regret nu-mi arde fiinţa hotărâtă

De-a nu sta-mpărtăşie cu cei ce se-ntărâtă

O altă perspectivă mi-a-nvăluit făptura

Căci Duhul vieţii noi mi-a transformat structura.



Mai sunt poveri şi valuri în cursa spre Cetate

Mai fi-vor opoziţii şi fapte delicate

Dar amintirea dulce a dulcelui eveniment,

Când Fiul jertfei m-a scos din faliment,

Rodeşte-n mine pace, tărie-n bătălie

Să pot să nu mă leg de-a lumii rece glie.



Mă duce-acuma gândul la altă întâlnire

Când fi-voi dezbrăcat de humă şi de fire,

Când Mirele iubit va reveni să-mi spună:

„Intră în spaţiul unde sfinţii se adună

Ţi-ai adunat comori nu-n lumea de himere

C-ai vrut să treci cu bine prin moarte şi-nviere.”



George Cornici/ 19 Februarie, 2011