Poezie Peisaj autumnal

Vremea privirilor subtile

Soseşte fără mare zvon,

Însă-amintiri evocă zile

Cu nostalgii de patefon.



Şi în frecvenţele-ntristării

Mai des cad clipe din uluc;

Înspre îndemnurile zării

Cocori din inimă se duc.



Se dă culoare la culoare

În dor de vânturi străvezii,

Frunze pierdute în ninsoare

Pierd cărăruile pustii.



Tristeţea hoinăreşte-agale

Tăindu-le în curmeziş

Lăsând oftări de frunze pale

Pe orişice păianjeniş.



Speranţa calculează rece

Nădăjduirea de senin,

Vise în stoluri vor să plece –

Păreri de rău, le mai reţin.



Ele-ar zvâcni prin frunze moarte

Curg ce-n puhoi meticulos

Şi cad himerele deşarte

În deznădejde şi pe jos.



Dorinţele nesăbuite

Stinse-n troiene de frunzar

Pornesc ecouri amărâte

Ca să ridice în zadar.



Căci sunt îndată chiar ascunse

Cu frunze, doruri şi visări

Ce n-au putut a fi pătrunse

De avântatul înspre zări.



Tot zugrăveşte raţiunea

Paşi pe durerile de drum

Şi te înalţă-nţelepciunea

Dacă-a crescut până acum,



Să-mbrăţişezi în panoramă

Întreaga toamnă cu-orice fir,

Să înţelegi că nu-s o dramă

Risipituri de trandafir.



Ţi-a arăta-n argila-adâncă

Porniri spre cer din rădăcini -

În veci neînfrântele, fiindcă

Li-i veşnic dorul de lumini.



Şi-n risipirea de afară

S-auzi rostirea de Cuvânt

Pornind o nouă primăvară

S-o crească iarăşi din pământ.