Poezie Speranţa vie

Speranţa vie



Doamne, am speranţa vie

C-atunci când iar vei veni,

Sa-Ţi ei poporu-n veşnicie

Pe albul nor, Te-oi întâlni!



Cu îngerii sfinţi, împreună

Spre ceruri…să călătoresc,

Şi-n dorul ce mă încunună

În bucurii, să Te-nsoţesc!



Să fiu nedesparţit de Tine,

Şi-n orice pas, şi orişiunde,

S-aud cuvintele-Ţi divine

În note sfinte şi profunde,



Rostite-n muzica cerească,

Prin cea mai dulce melodie,

Care urechea omenească,

N-a auzit-o... nici n-o ştie.



Şi să înţeleg că lângă Tine

Vor fi-acele sfinte-mpliniri,

Proiecte, ce vor fi depline

Prin cercetări, şi-nfăptuiri.



C-orice dorinţe sunt atinse

Oricât de-nalte în aspiraţii,

O, şi-n spaţiile necuprinse,

Să simt eternele-i pulsaţii!



Şi-n anii dulci, ai veşniciei

Să pot împărtăşi prin Tine,

Speranţa dulce-a bucuriei

Sădită de-apururi în mine!



Să cânt, slăvind neîncetat

Cuprins de marea fericire,

Că-n Universul ce-ai creat

Domneşte, veşnica Iubire!



Flavius Laurian Duverna

15 februarie 2011