Poezie Emaus

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 49
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/9493-emaus]Emaus[/url]

M-ai întâlnit pe drumul spre Emaus

Când coboram de tot dezamăgit;

Nu-nţelegeam de ce aflam repaus

Din graiul Tău în sufletu-mi trudit.



Ştiai că mi s-au stins speranţe sfinte,

Ştiai că îndoiala m-a cuprins,

De-aceea mi-ai redat iar zel fierbinte

Şi iar lumina dalbă mi-ai aprins.



Erau momente calde şi divine

Şi retrăiam iar stările dintâi.

Dar, ajungând, văzând că pleci, străine,

Ţi-am zis, în casa mea să mai rămâi.



Ai acceptat şi ai cinat cu mine

Când în sfârşit, Isus, Te-am cunoscut.

Mi-ai fost străin, acum îmi e ruşine

C-atâta drum nu Te-am recunoscut.



Din calea deznădejdii ce coboară

Iar spre Ierusalim m-am reîntors

Şi spun celor răpuşi de vreo povară

Cum m-ai aflat pe ea, slăvit Hristos.



De-atunci, mereu treci călător prin lume

Căutând pe omul frânt şi-ndurerat…

Şi tu , mergeai spre moarte şi genune

De nu-ntr-o zi Isus Te-ar fi aflat.



De mergi şi tu dezamăgit la vale

O voce sfântă te va asalta

Deschide inima, e Domnul, frate,

Să intre şi cu tine va cina.
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Emaus | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați!