Poezie Mielul străpuns

Prin drumurile

Din lumea care fuge

Ajuns-am la răscruce,

Unde era o cruce.

Când am privit la ea,

Văzui pe Cineva

Stătea pe crucea grea

Povara să îmi ia.

Părea un miel străpuns

Pe crucea cea de sus,

Avea cununi de spini

Pentru-ale mele vini,

Iar sângele-I curgea,

Să-mi ia povara grea.



Eu nu ştiam că El

Purta păcatul meu

Să fiu şi eu salvat

Prin sângele-I curat.

L-am întrebat mirat:

“De ce stai atârnat

Pe lemn, cu cuie-n mâini

Şi-ncununat cu spini?”



El mi-a răspuns gingaş,

Ca unui copilaş;

El mi-a răspuns plăpând,

Cu ochii-I lăcrimând:

“Ca tu să poţi trăi,

S-ajungi în veşnicii

Să poţi primi iertare

Prin jertfa-Mi salvatoare!

Ca tu să ai salvare

Din focul cel mai mare,

Să te bucuri cu Mine,

În Ierusalimul care vine!”



Atunci am înţeles

Că Mielul de pe cruce

Era un Prieten dulce.

Era un Fiu de Rege

Ce-a fost scrificat

Acolo, la Golgota,

Pentru-al meu crunt păcat.



Atunci m-am apropiat

Şi am îngenunchiat,

Am alergat plângând

La Cel ce-I veşnic sfânt.

Iar El mi-a dat salvare

Din groapa cea mai mare,

Din focul cel mai greu

M-a scos Regele meu!



Acum împărăţeşte

Şi-n glorie domneşte

Căci El e Cel Prea-nalt,

Al meu sfânt Împărat!

Şi va veni din nou curând,

Aşa cum a promis spunând:

“Eu pe pământ voi reveni,

Să iau pe toţi ai mei copii!”



Amin!